marți, 19 ianuarie 2010

1982

Da, 1982 este departe. Unii nici nu ati auzit de anul acesta. Mama mea si-l aminteste cel mai bine si lui Dumnezeu nu ii este ascuns. Doar eu nu mi-l amintesc prea bine...
Azi ( incepusm sa scriu la post luni, 18 ianuarie) , acum 28 de ani, la 4 dimineata ma nasteam intr-o lume in care nu stiu daca vroiam sau nu sa vin, ma nasteam intr-o familie pe care nu am ales-0 eu si primeam un nume independent de vointa mea.

Dumnezeul cel omniprezent era acolo, intr-un moment maret, in care o fiinta creata de el trecea din pantecele mamei lui in care manca prin buric in "lumea de dincolo". Primul plans, primul tipat, primele ganganituri, primele imagini cu proprii ochi, primele ganduri....


Nu ai cum...
Nu ai cum sa treci prin viata fara sa te intrebi vreodata de ce existi. Fiecare din noi s-a gandit cel putin odata la sensul/scopul vietii lui. Sau cine a inventat moartea si de ce murim? Unii au fost tulburati de aceste intrebari si au cautat mai departe, altii au renuntat fiind si mai tulburati.

Nu ai cum sa treci prin viata fara sa te uiti inapoi la cum ai trait. Fiecare din noi s-a gandit la asta cel putin odata la viata lui - si nu ai cum sa nu te uiti inapoi si sa nu simti regret, cel putin odata in viata. Am cunoscut oameni care afiseaza un spirit alert si clar, direct si transant. Dar cred ca si ei au cunoscut gustul amar al regretului.

Si momente din astea de evaluare sincera a propriei tale vieti sunt destul de rare ( de revelion eventual si de ziua ta). Pericolul cel mai mare este sa te uiti la toate lucrurile rele, negative, regrete, esecuri si sa ramai fixat pe ele, sa nu mai poti iesi. Iti vin zeci de ganduri destul de pesimiste as putea spune, dar nu vreau sa le enumar fiindca sunt convins le cunoastem cu totii.

Intrebarea este: ce faci cu astfel de sentimente? Cum prelucrezi asa ceva?
Omul vede intr-adevar ce este inaintea ochilor, dar Dumnezeu cerceteaza inimile. Chiar si hiper optimistii au nevoie de Dumnezeu ca sa vada partea plina a paharului, uneori. Si ca sa nu las intrebarea in aer dau si un raspuns din partea lui David - Psalmul 139.
Pentru cei care nu au avut nicodata curiozitatea sa citeasca Psalmul 139 iata-la aici, intr-o limba romana comtemporana:

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul.
Ştii cînd umblu şi cînd mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
Căci nu-mi ajunge cuvîntul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mîna peste mine.
O ştiinţă atît de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s'o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?
Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
0 şi acolo mîna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
Dacă voi zice: ,,Cel puţin întunerecul mă va acoperi, -şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!``
Iată că nici chiar întunerecul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunerecul ca lumina.
Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m'ai ţesut în pîntecele mamei mele:
Te laud că sînt o făptură aşa de minunată. Minunate sînt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Trupul meu nu era ascuns de Tine, cînd am fost făcut într'un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adîncimile pămîntului.
Cînd nu eram decît un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Cît de nepătrunse mi se par gîndurile Tale, Dumnezeule, şi cît de mare este numărul lor!
Dacă le număr, sînt mai multe decît boabele de nisip. Cînd mă trezesc, sînt tot cu Tine.
O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă dela mine, oameni setoşi de sînge!
Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc, şi să nu-mi fie scîrbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvîrşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gîndurile! Vezi dacă sînt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!

Vedem aici un om - David - care se afla intr-o situatie de deznadejde. Cu multe intrebari si putine raspunsuri. Un om care se gandea ca intunericul il va acoperi, un om care a suferit mult.
Mai devreme in psalmul 69 il vedem cum striga catre Dumnezeu. Si daca citim prin Psalmi vedem cuvinte grele, de durere, tristete si mahnire, depresie chiar.
Totusi vedem si ca nu este orb fata de Dumnezeu, nu este orbit de propriile lui greseli si nu ii este rusine sa strige (probabil cu voce tare) catre Dumnezeu, sa strige dupa ajutor, sa fie sincer.

Cand ai strigat tu ultima data dupa ajutor?

Concluzie
De ececuri avem parte toti dar de pocainta doar unii. Mandrie stim toti ce inseamna, dar smerenie prea rar, si prea putini. Cred ca aceasta cercetare a lui Dumnezeu duce la pocainta. Cred ca strigatul dupa ajutor nu ramane fara raspuns. Si mai vad ca oamenii credinciosi nu au o viata perfecta cu fericire deplina si nu zambesc tot timpul. Au momente grele, lupte dificile, dar au la cine sa strige. Si - din nou zic - strigatul nu ramane fara raspuns.


Si la final si o intamplare practica, aplicativa si hazlie.
(acum pare hazlie – atunci nu prea zambeam)
In din ultima zi de 27 de ani am fost intr-o padure sa ma rog si eu ca David. Cineva imi zicea ca sunt ciudat cand i-am povestit de treaba asta. Eu cred ca e bine sa mai mergi prin padure sa te rogi in liniste (ma rog - era liniste pana am venit eu). Si citeam psalmul 69 unde tot David zice:

"Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
Mă afund în noroi, şi nu mă pot ţinea; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu."

In fine- dupa ce am terminat am dat sa plec... si hopa! Am ramas cu masina in noroi :)). Culmea - pe masura ce incercam sa ies ma afundam si mai mult. Masina era stropita de noroi, eu eram in noroi, motorina nu prea mai aveam si nu era nimeni in jur. Era pe inserate si farul se stropise de noroi iar eu nu prea aveam apa sa il spal. Situatia ideala :) Fix langa locul unde eram impotmolit era o tija de beton pe care am bagat-o sub roata din fata.... pana la urma am iesit. De fapt cred ca am fost scos.

Numai bine
D

25 de comentarii:

trandafiruta spunea...

Buna! Nu cred că eşti ciudat. Sau dacă eşti, nu eşti singurul, pentru că şi eu caut locuri liniştite în care să pot vorbi cu Domnul, să-I spun păsul, şi să ascult ce are să-mi spună.

Mi-a rămas în minte o poeniţă, în care am auzit glasul lui Dumnezeu asemeni susurului blând al unui pârâiaş. De fiecare dată când vin înaintea Domnului îmi imaginez că sunt acolo, doar eu cu El.

Trebuie însă precizat faptul că eu nu mă îndepartez prea tare de casă, şi mai ales nu cănd se lasă seara.

Domnul să fie inima ta!

Anonim spunea...

Inca de la primele randuri scrise de tine, o intrebare s-a nascut firesc: de cand nu le-am mai facut mamelor noastre o declaratie de iubire, lor carora le datoram atatea lucruri.Sarbatoarea zilei noastre de nastere ar fi un motiv si un prilej sa aducem multumiri persoanei care nu doar ne-a nascut, ci care "ne-a facut" (si tu esti unul "bine facut" ca educatie, deschidere de minte, forta, realizari, spiritualitate).

Iar in ce priveste viata suntem ca un claun, care are si lacrima in coltul ochiului dar si zambetul.Si cred ca tu ai dat deja raspunsul bun la intrebarea : cum sa reactionam fata de ceva care ne loveste. Sa strigam cu curaj la EL!

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=g_XZRGON9sc

Dan Babu spunea...

Salutare din nou.

@ anonim 3
Apropo de linkul la youtube ... tocmai am vazut ecranizarea cartii lui John Bunyan "Calatoria crestinului" si cred ca este foarte foarte tare. Merita vazut filmul (dar merita si mai mult citita cartea)

@ anonim 2
Tare as vrea ca ceea ce am invatat de la altii (gen David) sau ceea ce cred sa fie o realitate traita, mai degraba decat gandita in viata mea.

Pana la urma cred ca o nastere nu e usoara. Nu stiu cum e si nu voi afla pe pielea mea... Mai e un proveb romanesc care zice ca mama nu e cine te naste, ci cine te creste. Cred ca este adevarat oarecum.

@ a christian
bine ai zis... nu sunt singurul :))
Faci foarte bine ca nu iesi seara si nu te duci prea departe de casa. Eu am un spirit mai de aventura, care adesea m-a bagat in situatii, in care am putut sa experimentez mila si indurarea lui Dumnezeu.

Anonim spunea...

Citind postarea ta si uitandu-ma la cat de repede trec zilele in viata mea mi-au venit in minte versetele din Psalmul 90: “Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!
Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!
Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!”

Domnul sa intareasca lucrarea mainilor tale si El sa-ti dea putere sa implinesti “faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”.

“Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi … Întăreşte-te şi îmbărbătează-te! Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”

Multi ani cu Domnul! :)
o crestina

Anonim spunea...

"O zi frumoasa care s-a sfarsit prost, ziua incepe prost-bucurie pentru prieteni, soare-ceata, ma bucuram de drum - ceata deasa, orbire-peisaj minunat, confuz - chiuit de bucurie". Sunt doar cateva din cuvintele tale de mai jos, care exprima un amestec de stari si sentimente.Multe as avea sa scriu despre aceste stari pe care le cunoasc si eu, imediat una dupa cealalta, dar sunt prea jenata ca sa ma dezvalui.
Stiu doar ca ti-ai gasit in mine unul cu care sa plangi acest amestec de dorinte bune si rele -iar cele rele par inexplicabil de puternice.Dar totusi, cred ca petrecem prea mult timp analizandu-ne rautatea si staruind asupra durerii.Mai este inca viata in noi si motive pentru veselie.
Stiu ca tanjesti sa te increzi in Dumnezeu, si cum spunea cineva "nu voi fi niciodata plictisita sa te aud vorbind de ostenelile tale in acest sens".
Mult curaj!

Anonim spunea...

Buna si La multi ani! Am vrut sa te salut pe aceasta cale si sa-ti spun ca mi-ar placea sa ne intalnim intr-o zi sa vorbim. Bineinteles, daca vrei si tu si daca poti.

Sa ai parte de zile insorite.
Anca Efimov - o tulceanca bucurestenizata

Dan Babu spunea...

Salut anonim?
Intr-un fel marturisesc ca este ciudat sa nu stiu cui scriu.

O parte din cuvinte cred ca sunt din postul acela cu ceata la Rasnov, inainte de sarbatori, daca imi amintesc bine.
Exprima, da un amestec de stari, cum e si normal sa fie cateodata. Nu toti sunt asa?
E fain zilele astea ca citesc despre David... si sa vad ca in starile astea nu sunt singur.

Iar in ceea ce priveste scrisul... sa stii ca ajuta sa iti asterni cumva gandurile pe o hartie. De obicei inaintea oamenilor e mai dificil de impartasit (ca doar vrem sa aratam bine)
Insa e important sa i le spunem lui Dumnezeu, asa ca dezvaluirea catre El trebuie canalizata.

In ceea ce ma priveste nu am decat sa ma incred in ce spune Isus - ferice de cei ce plang caci ei vor fi mangaiati, ferice de cei insetati si infometati dupa neprihanire caci ei vor fi saturati.
Veselia si bucuria vor veni si ele, da e bine sa le ai tot timpul. Caut sa nu ma amagesc pe mine insumi si nici pe altii cu o bucurie care nu exista de fapt. Stiu sigur ca pe Dumnezeu nu il amagesc, si stiu ca el nu dispretuieste o inima zdrobita.

Pericolul la mine, dar probabil la mai multi este sa petrec prea mult timp uitamdu-ma la esecurile multe si grave din viata mea. Cu toate acestea indemnul din Corinteni este... pe mine insumi sa ma cercetez... si cercetarea - ce sa fac - e grea.

Multumesc de incurajare
Dan

Anonim spunea...

Sigur ca mai devreme nu am vrut sa-ti dau bandaje spirituale de prim ajutor si nici vitamine pentru intarire, si nici nu am vrut sa "leg in chip usuratic rana fiicei poporului, zicand "Pace!Pace!Si totusi nu este pace"(Ier.6:14).
Spuneam doar sa nu evaluam chiar fiecare emotie sau amintire descurajanta pe care o simtim - asta e doar un accent gresit.Lupta noastra principala ar trebui sa fie aceea de a-L cunoaste mai bine pe Dumnezeu, de a ne bucura de El, de a-i auzi glasul si de a indeparta orice intervine in relatia noastra cu El, asa cum deasemenea spui si tu.
"Domnul este cu tine, viteazule!"

trandafiruta spunea...

Doamne, Tu ma cercetezi de aproape
Si-mi cunosti adancile, sufletestile ape
Stii cand ispitele infrang zagazurile
Stii toate bucuriile si toate necazurile
Stii: cantecul, dorul si visele
Stii amintirile mele ucise
Stii piscurile inalte si caile
Stii gheturile si vapaile
Stii cand ma arde trufia
Tagaduindu-Ti cerul si sfidand vesnicia
Stii cand faradelegea m-apasa
Ca o pacla amara si deasa
Stii cand ma urc si cand ma prabusesc
In neputinta omului firesc
Stii cand Te vand si cand Te rastignesc.
..........................

Poezia mai are 2 strofe.

Domnul sa fie inima ta!

Dan Babu spunea...

Salut mai "a christian"
Tu ce mai faci? Zi si tu cate ceva despre tine.

Multumesc de poezie. Poate trimiti si celelalte strofe.

dan

Dan Babu spunea...

Catre toti care intra pe blog:
tot incerc dar fara succes sa fac cumva sa fie pe blog o sectiune de interactiune, adica unde voi scrieti, nu eu. Poate cineva are intrebari sau vrea sa se prezinte sa zica ce e cu viata lui/ ei.

Daca ma puteti ajuta v-as fi recunoscator.

Dan

trandafiruta spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
trandafiruta spunea...

Salut, Dane!
Doresc ca tot ceea ce spun sa fie despre Domnul si de la Domnul!

Despre mine nu am ce sa spun, decat lucruri rele. Asa ca prefer sa nu o fac.

O sa scriu si celelalte strofe ale poeziei.

Anonim spunea...

http://hightalk.net/2009/10/13/7-reasons-why-people-comment-on-blogs/

Anonim spunea...

Mie mi se pare mai distractiv sa raman anonim si uneori sa-ti dau un feed-back cand rezonez la ceea ce scrii tu.Si, curios, tot mi se pare ca spun prea mult.Recunosc ca mai degraba imi place sa citesc parerile altora, sa observ...
Iar am scris prea mult :)

Dan Babu spunea...

@ anonim cu linkul :)
tu de ce scrii? :)

dan

Dan Babu spunea...

@ anonimul anonim...
O problema cu anonimatul asta este ca nu stiu daca sunt mai multi anonimi sau doar unul.

Cred ca sunt mai multi cititori decat comentatori, dar ar ajuta intr-o discutie cu cei care scriu una, alta, sa nu ii cheme pe toti la fel... "anonim".

Pe de alta parte in lumina internetului si a spatiului virtual nu ne mai putem cultiva abilitatea de socializare ca intr-o discutie rela. In 50, daca ne intalnim vom deveni muti :)

tot dan

trandafiruta spunea...

Iata ce am promis:

2.Incotro ma voi duce departe de Tine?
La cine voi alerga Doamne, la cine?
Spre care zari pasii goni-voi si unde
Sa-ncerc de ochiul Tau a ma ascunde?
Ca si Cain de odinioara
Osanda constiintei ma doboara
N-am tihna, n-am puteri, n-am adapost
Sunt doar o biata nava fara rost
Ce-aluneca 'ncarcata de pacate
Pe valurile vietii zbuciumate.

3.Doamne, Tu ma cercetezi de aproape
Nu lasa intunericul sa ma-ngroape
Rapeste-ma Doamne pacatului
Pune piedici vrasmasului
Strecoara-mi in suflet luminile
Aprinde-mi dragostea
Infloreste-mi gradinile
Si-nalta-ma Doamne si creste-ma
Cu nasterea a doua-noieste-ma
Sa-Ti pot canta slava cu ingerii
Chiar si in valea aceasta a plangerii.

In ceea ce priveste abilitatea de a socializa, recunosc ca am avut probleme la acest capitol inca din pruncie. De-abia la doi ani am inceput sa vorbesc. Si nici mai tarziu nu prea am socializat, fiind o persoana introvertita, sau un "individ" dupa spusele pastorului Emil Bartos.

O saptamana binecuvantata de Domnul nostru Isus Hristos!

Dan Babu spunea...

Frumoasa poezia, tu ai scris-o? Pare scrisa de un om care chiar asa se simte.
Uite si adresa mea de mail
danbabu@gmail.com

trandafiruta spunea...

Nu am scris eu poezia.
Ti-am raspuns si pe adresa de e-mail.

Domnul sa fie inima ta!

balala spunea...

Cît de nepătrunse mi se par gîndurile Tale, Dumnezeule, şi cît de mare este numărul lor!

incerc sa ma gandesc la smerenie pentru o discutie de grup.
care este opusul mandriei?
vei spune simplu smerenia.
smerenie ca si eliberare de ipocrizie, de stradanii fara glorie?
here comes the true face of a man.

multumesc lui Dumnezeu pentru ca gandurile Lui sunt asa pure, inalte. ca smerenia se traieste si nu se discuta.
ca inaintea Lui nu exista o fata ascunsa ci ne descoperim de vrem sau nu.

fara artificii mi-am ridicat fata catre soarele care m-a incalzit, care mi-a spus balnd: nu te mai stardui, lasa-te acceptat si apoi vei realiza ceea ce nu ai reusit pana acum.
fara poveri, doar bucuria vicoriei impreuna cu Mine.

te salut Dan Babu, instructor de ski.

Dan Babu spunea...

Isus s-a smerit inaintea lui Dumnezeu, a cerut putere, a cerut ca daca se poate cumva sa se duca de la El paharul acela, dupa care si-a semnat propria moarte spunansd ca voia lui Dumezeu sa se faca. As zice ca opusul mandriei e si ascultarea.

Smerenia o vad si ca o neputinta de a face ceva si observarea, constientizarea acestei neputinte. O "umilire", poate, inaintea Celui care poate si vrea sa lucreze.
multumesc lui Dumnezeu pentru ca gandurile Lui sunt asa pure, inalte. ca smerenia se traieste si nu se discuta.
ca inaintea Lui nu exista o fata ascunsa ci ne descoperim de vrem sau nu.

The true face of man... e mandru.

Te salut si eu cu tot Psalmul 1
Dan

balala spunea...

incep sa experimentez tot mai mult neputinta.

o viata noua nu inseamna doar urmarea unor noi legi.
plus ca neputinta de-a le urma face "umilirea" noastra si mai evidenta.

pana acum nu fac decat sa ma plec sub Mana Lui tare bucurandu-ma de fiecare etapa a procesului de innobilare prin umilire.
pana la urma cu ce ne putem lauda care sa nu ne fi fost dat?

imi place ca Dumnezeu ce incepe duce la bun sfarsit. promisiune

dar imi place ca totodata este si o trasatura a omului nou.

balala

Anonim spunea...

Please vote the Great deejay ever ! Vote at "Cea mai tare ascensiune din Romania in 2010" - MOONSOUND!!
http://awards.nights.ro/

Flag counter?

free counters

Stat